"Păi, cine suntem noi să batem Bayernul? Suporterii n-au niciun motiv să fie bosumflați”. Vă imaginați un asemenea discurs al lui Marica după o remiză acasă a Stuttgartului?! Sau al lui Tamaș pe când era la Auxerre după ce n-a răpus Lyonul? Cu Getafe, Contra nici n-ar mai trebui să se prezinte la partidele cu Real și Barça, Siena lui Codrea în fața Interului. La echipele lor de club, oricare tricolor și-ar mușca mai degrabă limba decât să iasă în fața reportofoanelor cu un asemenea discurs fatalist și sinucigaș. Ca să nu mai strice celelalte mere din coș, a doua zi era poftit la casierie să-și facă lichidarea sau, cum e moda acum, să accepte un împrumut care se traduce doar printr-o repatriere.
După Franța, sâcâie nu atât vorbele aruncate în vânt, cât faptul că într-adevăr așa au gândit înainte de partidă. Cine suntem noi? Iar în vestiar vocea lui Marica e departe de a fi stingheră. De unde și sperietura trasă privind pe furiș către tabela care râdea iliescian, cu gura până la urechi, după nici 20 de minute. Spaima celui care se pomenește că lucrurile ies mult mai bine decât se aștepta și nu știe cum să gestioneze momentul de grație altcumva decât să oprească timpul în loc. Precum Ștefan-Pinalti care a înrămat clasamentul cu Ceahlăul lider după câteva etape în sezonul în care a retrogradat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER